Monthly Archives for martie 2014

Parvoviroza canină – boală infecto-contagioasă foarte gravă

Sick DogParvoviroza este o boală virală gravă a câinilor, cu un procent de mortalitate de peste 90% pentru cățeii până în 6-8 luni de zile. Boala poate afecta și câinii adulți dar cu un procent mai scăzut de mortalitate.

Virusul pătrunde în organism pe cale digestivă și se localizează în intestin și inimă. Principalele simptome sunt reprezentate de apatie și vomă, urmate apoi de de diaree cu sânge și deshidratare severă. Moartea poate surveni în câteva zile în urma deshidratării și a sistării funcției cardio-respiratorii.

Diagnosticul poate fi pus pe baza semnelor clinice și a testului antigenic specific iar tratamentul nu garantează un succes de 100%.

Principalul mod de evitare a îmbolnăvirii este vaccinarea de la vârsta de 6 săptămâni cu repetare la fiecare 2 săptămâni până la vârsta de 3 luni. În perioda de vaccinare cățelul nu trebuie să ia contact cu alți câini nevaccinați iar plimbările trebuiesc făcute prin locuri salubre, deoarece îmbolnăvirea se poate produce și prin contactul cu fecale sau secreții de la alți câini.

De la incheierea schemei de vaccinare repetarea se face o dată pe an pe tot parcursul vieții.

Importanta deparazitarii interne si externe

PopDe ce este importantă deparazitarea internă?
Deparazitarea internă previne și/sau distruge infestațiile cu viermi intestinali din speciile nematodelor și cestodelor. Aceste infestații pot produce leziuni (uneori ireversibile) la nivelul organelor interne, astfel deteriorând starea de sănătate a animalului. Unele specii de paraziți pot fi transmise și omului.

Iar cea externă?
Deparazitarea externă previne infestațiile cu purici și căpușe. Căpușele pot transmite babesii prin ințepătură; acestea produc boala numită babesioză, care este mortală pentru căței. De asemenea, căpușele transmit boala Lime, babesioză și dirofilarioză.

Animalul meu stă numai în casă. De ce ar fi necesare deparazitările?
Infestațiilecu paraziți intestinali și purici se pot produce și datorită nouă. Prin contactul direct cu animale parazitate, putem aduce în casă ouă sau paraziți adulți. De asemenea îi putem purta pe haine și încălțăminte, cu care vor intra în contact animăluțele noastre.

Ce produse pot folosi pentru o deparazitare eficientă?
Pentru deparazitarea externă se pot folosi pipetele spot-on corespunzătoare greutății animalului, care au efect o lună. Pentru cea internă se poate folosi orice comprimat antiparazitar ce conține substanța activă Praziquantel. Pentru protecție împotriva dirofilariozei trebuie folosit un produs ce conține și Milbemicină (ex: produsul Milbemax). Dirofilaria este transmisă prin înțepătura de țânțar și este un parazit ce se cantonează în inimă, vasele mari de sânge, ochi sau în țesutul conjunctiv al pielii. Dirofilaria poate fitransmisă și omului!